Telemedicina pentru copilul insulinodependent
Proiect finantat de Fundatia Vodafone Romania, prin programul Connecting for Good
Beneficiari: copii cu diabet zaharat tip 1
Localizare: National
Anul lansarii: 2015
Buget: 534.150 lei
Scopul proiectului: Largirea accesului la tehnologii inovatoare, ce combina sisteme avansate de tratament al diabetului cu comunicarea in timp real cu cadrele medicale, integrate prin intermediul telemedicinii, punand astfel bazele pentru medicina de precizie, bazata pe inovatie si personalizare in domeniul diabetului pediatric.
Problema: Incidenta diabetului tip 1 este in continua crestere, grupa de varsta sub 5 ani fiind cea mai afectata in ultimii ani. Diabetul inseamna durere, spitalizari, frica de glicemii prea mici (hipoglicemie, scaderea periculoasa a glicemiei, ce poate determina convulsii, coma si chiar deces) dar si de glicemii prea mari ( ce pot determina complicatii), izolare sociala, discriminare, stigmatizare in societate, dar si un efort zilnic,constant, de a calcula doza optima de insulina adaptata la alimentatie, exercitiu fizic, somn sau alte activitati ale copilului, inseamna vigilenta permanenta, inclusiv nocturna, pentru a asigura siguranta copilului bolnav.
Solutia: Crearea unui sistem de monitorizare la distanță a glicemiilor, în timp real, cu ajutorul unor dispozitive de dimensiuni mici, wireless, și posibilitatea de accesare a acestora prin platforme web atât de către familie, cât și de către un profesionist medical.
Resurse și echipamente:
- 3 medici, 2 asistente, 1 psiholog
- 20 pompe de insulină și consumabile pentru 11 luni
- 20 sisteme de monitorizare a glicemiei
- 20 sisteme de telemedicină cu consumabilele aferente pentru 11 luni
- 1 aparat pentru măsurarea hemoglobinei glicate
- 1 server dedicat stocării și integrării datelor obținute prin sistemele de telemedicină
Rezultate:
- Echilibrarea bolii cronice metabolice;
- 0 (zero) spitalizări cu cauza principală diabetul zaharat;
- 0 (zero) come hipoglicemice sau hiperglicemice;
- Urmărirea în timp real a glicemiei intraoperator și în terapie intensivă postoperator;
- Șansa la o glicemie mai bună și, implicit, șansa la o viață fără complicații;
- Creșterea autonomiei copilului în condiții de deplină siguranță, sub supravegherea de la distanță a medicului;
- Implicarea tuturor copiilor in colectivitati precum gradinite si crese, precum si in programe tip afterschool dar si alte activitati extracuriculare;
Pentru mai multe detalii despre desfasurarea proiectului nostru va invitam sa accesati povestea proiectului.