Menu

Amintiri despre DEBUT

Ioana, mama unei dulcinee in varsta de 3 ani la debut:

Abia acum inteleg ca luati de valul vietii de zi cu zi, dar poate cumva si in mod constient, inchidem bine undeva in sufletul nostru sentimente grele. Sau mai bine zis alegem sa le ignoram. Cred ca intr-un fel este si normal, este scutul nostru de aparare pentru a putea merge mai departe.

Insa asa cum zice si Alina 'provocarea' asta (depanarea amintirilor despre DEBUT) mi-a  facut si bine intr-un fel. Am  plans mult, m-am mai descarcat, lucru pe care nu mi l-am permis  de multa vreme, si m-am apropiat si mai mult de voi. Va iubesc tare, tare mult  si e atat de bine, de linistitor  sa stiu, sa simt sa suntem o gasca, ca avem astfel de prieteni. Iar faptul  ca am un medic pe care-l pot  trezi  in miez de noapte - sper insa sa nu o mai fac - este ... nici nu stiu cum sa spun...  este ca aerul de care am nevoie ca sa pot trai povestea DIABET.

Prima reactie la aflarea diagnosticului & starea sufleteasca de atunci: soc si multa durere, parea ca intreg cerul s-a prabusit pe umerii mei. Mi-aduc aminte ca am plins mult, foarte mult  si era un plans cu toata fiinta mea, ma durea sufletul si nu stiam ce se va intimpla cu puiul meu.

Ce am gasit pe teren ca si echipa medicala si cat anume ne-a fost de folos acea echipa medicala: eu am avut nesansa de a intilni o echipa medicala fie incompetenta fie ignoranta, cred ca putin din amandoua daca luam in considerare ca medicul de garda, care nu era specialist in diabet, ma intreba pe mine cata insulina sa-i fac Aidei desi eram la numai 2 zile de la debut.  Faptul ca sotul meu cauta informatii despre diabet si a doua zi punea intrebari se pare ca a deranjat foarte tare. Dand filmul inapoi realizez ca mi s-au spus lucruri chiar stupide daca tinem seama ca le-a spus un medic: nu-i da copilului nurofen ca nu ne mai putem da seama apoi de ce doze are nevoie, nu-i mai da coloreze ca efortul intelectual scade glicemia si alte asemenea aberatii. Imi aduc aminte ca-mi era teama ca nu cumva sa le supar iar asta sa afecteze si mai mult comportamentul lor asupra puiului meu.

Nevoia si sursa de informatii: aveam nevoie de informatii ca de aer dar, asa cum am zis mai sus, in spital aveau grija sa ne taie tot elanul. De ajutor mi-a fost cartea tiparita de cei de la Buzias.

Prioritizarea know-howului - adica ce a fost pentru noi lucrul cel mai urgent de invatat: in primul rand am invatat sa facem glicemia si insulina, nu stiu de ce dar naspa mi s-a parut sa schimb cartusul de insulina din pen si mult timp asta a cazut in sarcina dlui Toma. Ciudat, nu-i asa?  Apoi am invatat cati hidrati au 2-3 alimente de baza ca painea, sucul de portocale, piureul de legume pe care il manca Aida la acea vreme. Cand am ajuns acasa mi-am facut  o lista cu principalele alimente folosite de noi zilnic: paine, suc, salata, piure legume, biscuiti, sticks-uri.

Apoi am invatat cele 3 reguli de baza: daca este ora de insulina si:

1glicemia este sub 80
intai mincam si apoi facem insulina

2daca glicemia este normala
facem insulina si mincam la 10 min

3daca glicemia este mare 250-300
facem insulina si mancam dupa 30 min